5 cauze ale balonării
Vrei să porți o măsură mai mică la haine, dar dimensiunile abdomenului te împiedică? Află care sunt principalele cauze ale balonării.
Balonarea nu este deloc plăcută și poate cauza momente jenante tocmai în clipele speciale. Cu toate acestea nu este o problemă majoră de sănătate, dacă apare ocazional. De obicei meniul zilnic este factorul declanșator, așa că, dacă vrei să te simți mai bine, trebuie să cauți principalele cauze ale balonării printre alimentele care compun mesele principale sau gustările. De asemenea, contează și ce bei, precum și modul în care combini alimentele.
Iată cum poți evita principalele cauze ale balonării și să ai din nou un abdomen plat:
-
1
Legumele crucifere
Broccoli, conopida sau varza de Bruxelles pot declanșa balonarea dacă sunt mâncate în cantități mari sau foarte repede. „Conțin o cantitate ridicată de fibre, astfel încât trebuie să crești gramajul treptat pentru a evita problemele digestive. Balonarea este efectul secundar atunci când organismul primește o cantitate prea mare de fibre și trebuie să facă un efort suplimentar pentru a le digera”, explică dr. Chelsey Amer, nutriționist certificat din Manhattan.
-
2
Nu bei destulă apă după ce consumi cereale cu multe fibre
Cerealele, la fel ca și legumele, pot cauza balonare sau crampe abdominale dacă nu ai grijă să suplimentezi cantitatea de lichid consumată. 10-12 pahare de apă de-a lungul zilei vor preveni balonarea în mod eficient deoarece hidratarea optimă stimulează digerarea fibrelor „Atunci când bei apă suficientă, lichidul va favoriza prelucrarea alimentelor bogate în fibre și digestia va fi mai rapidă”, potrivit dr. Amer.
-
3
Alimentele bogate în fructoză
Ceapa, anghinarea sau perele pot încetini digestia, iar balonarea va apărea în scurt timp.
„Fructoza este un carbohidrat care fermentează rapid și poate cauza probleme digestive persoanelor care se balonează ușor. Pe listă pot fi incluse și fructele confiate cum sunt curmalele, smochinele sau prunele uscate. Au un efect laxativ dar, în același timp, favorizează producerea gazelor”, explică dr. Lisa Cohn, specialist nutriționist. -
4
Băuturile consumate
Apa este lichidul cel mai util în cazul în care ai probleme cu balonarea pentru că accelerează digerarea fibrelor.
„Cafeaua nu este benefică deoarece are un efect laxativ și, în consecință, creează gaze.
Alte băuturi precum sucul dietetic sau ceaiul nu sunt benefice pentru că pot conține înlocuitori ai zahărului cum sunt sorbitolul, xilitolul sau manitolul, care agravează balonarea. Dacă suspectezi că orice tip de băutură te balonează este bine să o excluzi timp de o săptămână. Dacă starea ta se îmbunătățește, ai găsit soluția rapidă pentru a avea din nou un abdomen plat”, potrivit. dr. Cohn. -
5
Produsele lactate
Multe persoane au probleme digestive atunci când consumă lapte, iaurt, smântână sau brânză. Lactoza poate cauza balonare și dureri abdominale. În cazul în care ai intoleranță la lactoză poți fie să alegi produsele care au enzima numită lactază sau să optezi pentru alternative cum sunt laptele de soia, cel de migdale, de orez, tofu sau iaurt de cocos.
Nu trebuie să renunți complet la alimentele care te balonează
La prima vedere eliminarea alimentelor care cauzează balonarea este cea mai simplă soluție, dar adesea acestea conțin multe vitamine și minerale care fortifică organismul.
În aceste condiții există câteva soluții pentru a le include în continuare în meniu, dar numai în cantități limitate.